"Galerie imagini (1 imagine)
Firmele vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar a clădirilor deţinute dacă nu au fost reevaluate în ultimii trei ani, procentajul urcând până la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani, potrivit noilor prevederi din Codul Fiscal.
"Această creştere substanţială a nivelului cotelor impozitelor locale aplicabile în cazul clădirilor aflate în patrimoniul firmelor apare ca nejustificată economic, în condiţiile în care, din cauza căderii pieţei de real estate în România, valoarea de piaţă a clădirilor a scăzut considerabil în ultimii trei ani", a declarat pentru MEDIAFAX Dan Schwartz, managing partner la Scot& Company Consulting."

No comments:
Post a Comment